Stii, in liceu si facultate aveam niste colege care aveau nume romanesti vechi, surori ele, si toata lumea stramba din nas, ca eram mici si prosti. Eu nu, mie imi placeau. Ele si numele lor. Acum toata lumea admite ca numele lor sunt frumoase… dar asta e mentalitatea noastra, inradacinata de mici: Gheorghe, Ion, Sanda, Horia, Ileana, Serafim, Petru, Vasile, Codrut si Crenguta sunt nume privite cu dispret, pentru ca sunt romanesti… inchipuie-ti ca aceeasi reactie o avem si fata de substantivele comune.

“Sad but true” ca sa inchid cu un englezism… ce tradeaza pesimismul meu cu privire la acest subiect

este practica acceptabila si chiar constructiva pentru o limba sa introduca sub forma de neologisme cuvintele din alte limbi pentru care nu detinea notiunea si respectiv cuvantul in prealabil.

acesta este cazul cuvantului “marketing”. notiunea in sine nu a existat pe taram mioritic pana cand nu a fost importata. iar cand a fost importata a venit la pachet cu denumirea ei. din pacate chiar nu detinem un cuvant pentru aceasta notiune si nici o adaptare a termenului plecand de la cuvantul din romana “piata”, nu e posibila. de ce? pentru ca “marketing” este format din substantivul “market” + particula “ing” specifica unui timp al limbii engleze pe care limba romana nu il detine. o traducere barbara si neconforma ar putea fi “piatand” dar, este clar, nu are nici un sens.

am putea traduce marketing in mai multe cuvinte ca de exemplu “stiinta pietei/pietelor” insa marketingul nu este cu necesitate o stiinta, “disciplina pietei” dar marketingul poate fi si o activitate nu numai o disciplina… iar lista ramane deschisa.

mai mult, in engleza, care este o limba laxa, substantivul “market” devine verb atunci cand descrie actiunea de a-ti prezenta marfa, de a vinde, etc: “to market”; ceea ce in limba romana nu gasim, noi neavand posibilitatea de a spune “a piatii”.

de aceea in cazul expres al cuvantului “marketing” adoptarea lui directa si introducerea lui in limba ca si neologism este legitimata de lipsa unui set de notiuni autohtone.

nu acelasi lucru se poate spune insa despre cuvantul invocat de Ela. De ce? pentru ca in romana aveam si notiunea si cuvantul aferent termenului de “brand” in persoana substantivului “marca”, iar tot ceea ce trebuia sa facem era sa adaugam (eventual, si aici sa zicem ca intervine discutia subiectiva a specialistilor) o serie de sensuri cuvantului existent.

argumentul cu “marca” = “mark” e o simplist, ma scuzati, dar “mark” in engleza are o serie intreaga de alte sensuri decat cuvantul “marcă”.

“to mark” – a lasa urma, a marca, a insemna
“mark”- semn, semn distinctiv, urma, amprenta personala, marcaj, etc etc

in romana, “marcă” = brand, denumire a unui produs/ entitate etc

“marcă” in constructiile cum ar fi “produs de marcă” reprezinta exact sensul cuvantului “brand”

deci, in engleza, “brand” nu este decat partial sinonim cu “mark” pe cateva sensuri insa in romana, parerea mea e ca prezinta sinonimie aproape totala cu cuvantul “marcă”.

dar sa zicem ca si cu brand-ul treaca mearga, ca avem actiunea de “branding” pe care greu o putem exprima in romana (acelasi “ing” nenorocit din engleza si netraductibil intr-o singura particula la noi) dar sunt zeci daca nu chiar sute de cuvinte ce puteau fi traduse sau care deja detineau cuvant autohton si pe care le pocim in cel mai sadic mod cu putinta, si o sa ma gandesc si eu la o lista si o sa o propun autorului acestui blog.